Epi-No, ajutor de nădejde în nașterea naturală

22 septembrie 2021
Epi-No, ajutor de nădejde în nașterea naturală

Nașterile naturale au devenit prea puțin populare în România, în vreme ce femeile din ţările civilizate aleg tot mai mult această opţiune. Atunci când, din punct de vedere medical, femeia este aptă să nască natural, cu siguranţă aceasta este cea mai bună alegere.

Iată care sunt câteva dintre beneficiile naşterii naturale:

  • organismul mamei se reface mai uşor;
  • procesul de alăptare intervine natural şi foarte rapid;
  • adaptarea copilului la mediul extrauterin este mai blândă (procentual, copiii născuţi natural, la termen, au mai puţine probleme respiratorii în timpul vieţii decât cei născuţi prin cezariană, la rece);
  • prin naştere naturală, femeia devine mai puternică, mai pregătită în a-şi prelua rolul de mamă.

Procesul de aducere pe lume a unui copil nu este însă unul uşor. În funcţie de organismul mamei, travaliul poate dura de la câteva ore până la câteva zile. De asemenea, dilatarea vaginului este foarte importantă pentru o naştere mai blândă, fără rupturi sau epiziotomii.

Perineul este muşchiul responsabil cu expulzia copilului, de aceea el trebuie antrenat să fie tonifiat şi elastic. Recomand ca, pe lângă exerciţiile Kegel şi cele de Perineum Fit, pe care le puteţi face online sub îndrumarea Moaşei Vania, şi exerciţii de tonifiere cu ajutorul aparatului EPI-NO. Acestea pot fi făcute în confortul propriului cămin.

Când se foloseşte EPI-NO

Cu aproximativ 3 săptămâni înainte de naștere, ar trebui să începeți exercițiile EPI-NO pentru a crește elasticitatea mușchilor pelvini, în sesiuni de aproximativ 15 minute pe zi. Ca și în sport, mușchii vor fi întăriți și elastici.

Ce face EPI-NO

1. Întăreşte muşchii pelvi-perineali

Introduceți balonul EPI-NO la intrarea în vagin, contractați ușor și relaxaţi mușchii

2. Ajută la întinderea perineului

Umflați încet balonul EPI-NO până când simţiţi o ușoară tensiune, dar fără să vă usture, doară sau ardă. Contractaţi şi relaxaţi. La fiecare sesiune veți umfla mai mult, până la 10 cm, dilataţia maximă la naştere, făcând astfel posibilă naşterea cu perineu intact. Nu există niciun risc pentru bebelușul dumneavoastră.

3. Cu ajutorul lui puteţi simula naşterea

La finalul celor 15 minute de exerciţii făcute de 3 ori pe săptămână, relaxați-vă mușchii pelvini și permiteți balonului EPI-NO umflat să se expulzeze ușor din vagin. Acest lucru vă va familiariza cu senzația de expulzare a copilului.

Pentru detalii, contactaţi-ne la Active Center sau pe pagina de Facebook Moaşa Vania.


Arhive



Vania Limban Întreabă moașa